Spaţii vii: Muzee
Muzeele sunt atât containere cât şi conţinut, au substanţă şi funcţie, reprezintă manifestări de idei şi intenţii. Spaţiile – atunci când sunt expuse şi au prezenţă fizică - sunt în interacţiune permanentă cu utilizatorii. Deoarece pentru a îndeplini un obiectiv specific ele influenţează – şi vice versa – percepţia utilizatorilor, creând astfel noi realităţi.În cadrul seriei noastre Office.Info ne oprim asupra spaţiilor cu identitate specială şi le analizăm designul şi funcţionalitatea. Începem cu muzeele, spaţii cullturale ceremoniale situate între conştiinţa arhivistică şi fetişismul experienţei.
Nu degeaba se spune că spaţiile au personalitate. Chiar dacă dorim să lucrăm, să învăţăm, să predăm, să comunicăm, să ne distrăm sau să ne relaxăm – spaţiul "creat" în acest scop arată clar particularităţile utilizatorilor şi ale activităţilor acestora. Dar dacă spaţiul chiar "funcţionează" este o altă problemă şi depinde în totalitate de atingerea părţii noastre emoţionale. Efectul este în cele din urmă mai mare decât rădăcina pătrată rezulată din înălţimea + culoarea preretelui + suprafaţa spaţiului.
Cu ochii admiratorului
Desigur, muzeele au un grad anume de complexitate. Deoarece de obicei aici arhitectura este în prim plan, iar vizitatorilor li se fac promosiuni care le sculptează aşteptările chiar înainte de a păşi pentru prima dată în muzeu. Clădirile contemporane care adăpostesc muzee se prezintă cu adevărat spectaculos, cum rareori întâlneai în secolele trecute şi afirmă cu încredere aprecierea publicului. Indiferent dacă vorbim despre muzeul Yoshio Taniguchis MoMA din New York, Shigeru Bans şi Jean de Gastines Musée des Confluences din Lyon, Jean Nouvels Louvre din Abu Dhabi sau Ortner & Ortners Museumsquartier din Viena – muzeul este o operă de artă în sine şi o creaţie arhitectonică prestigioasă. Dar cum se comportă în interacţiunea cu "rezidenţii" său, cu arta, cu vizitatorii, sau chiar ca un loc de muncă ? Îndeplineşte noile cerinţe sau acordă priorotate sarcinilor tradiţionale? Un lucru este clar: muzeul reprezintă încă de la începuturile sale un loc cu o atmosferă total deosebită şi provocări majore.
Contemplare sau experienţă?
Spaţiul liniştit este cufundat în lumina arămie spartă pe alocuri de draperii, pătrunzând uşor prin ferestrele înalte şi mângâind podelele de parchet şi băncile capitonate. Pe pereţii de culoarea liliacului se află expuse tablourile. De jur împrejur doar linişte plăcută. Se aud paşii din depărtare şi chiar fiecare pas. Ron iubeşte orele de dinaintea prânzului în care doar câţiva vizitatori îşi găsesc drumul spre muzeu. Timpul pare să aibă aici alt ritm, dispar preocupările legate de activitatea de afară, ca şi cum muzeul a fost creat ca gândurile noastre să se despacheteze pe rând, unul câte unul.
Proiecte cu misiune
Denumirea de "muzeu" îşi are originea în Grecia antică. Grecii le aduceau omagii muzelor, zeiţele protectoare ale artei, culturii şi ştiinţei, în anumite locuri. Primul muzeu în accepţiunea noastră este considerat Muzeul Capitolin din Roma, care a fost fondat în anul 1471 de Papa Sixtus IV, cu puţin timp înainte ca Muzeul Vaticanului să facă accesibilă colecţia sa de sculpturi unui public din păturile înalte ale societăţii, în1506. De la începutul secolului al XVIII-lea muzeele se aflau deja printre cele mai importante proiecte ale arhitecţilor de renume ai vremii. Muzeul de Istorie a Artelor şi Muzeul de Istorie a Ştiinţelor Naturii din Viena, construite în perioada 1871-1891 după proiectele lui Gottfried Semper şi Carl von Hasenauer în stil renascentian italienesc, sunt construcţii monumentale magnifice. Vizitatorul este şi astăzi impresionat de sălile splendide de la intrare, de scările şi cupolele care emană nu numai o atmosferă de măreţie şi sublimitate, ci au simbolizat în perioada lor şi un manifest politic şi o misiune educaţională.
Arhitectura istorică marchează aspectul muzelor până în secolul al XX-lea. Apoi însă a pătruns o nouă experimentare în domeniul arhitecturii muzeelor. Şi arhitecţi de elită precum Hans Hollein, Daniel Libeskind, Frank O. Gehry, Zaha Hadid, Mario Botta, Tadao Ando, Jean Nouvel sau Renzo Piano au creat şi continuă să creeze lăcaşuri de cult noi, uimitoare, care reprezintă o carte de vizită pentru toate oraşele. Câteodată aceste muzee sunt ptoiectate şi construite chiar înainte de fi stabilit conţinutul lor. Un exemplu îl constituie fără îndoială Muzeul Evreiesc din Berlin proiectat de Daniel Libeskind. În primii doi ani de la deschiderea din anul 1999, muzeul a fost "asaltat" de 350.000 de vizitatori – chiar dacă această construcţie era complet goală. Vizitatorii erau pur şi simplu fascinaţi de spaţiile dispuse în mare parte asimetric, a căror optică fără compromisuri reieşea doar din suprafeţe şi întreruperile de suprafeţe.
Acesta nu este un muzeu
Primul muzeu modern care a conturat înţelegerea contemporană a arhitecturii muzeului modern este Muzeul Solomon R. Guggenheim din New York, proiectat în anii 1940 de Frank Lloyd Wright şi deschis în 1959. Una dintre fondatoarele muzeului, Hilla von Rebay i-a scris lui Wright: " Aş dori un templu al spiritului, un monument". Şi aşa s-a şi întâmplat.
Clădirea se deschide spre cer ca o spirală. Vizitatorul ajunge cu liftul până sus în cupola strălucitoare. De acolo coboară pe rampa spiralată, fiind însoţit la fiecare pas al călătoriei de operele de artă expuse pe pereţi. Totuşi, structura nu este limitată numai la acestă zonă. Construcţia rotundă este deschisă spre interior, ceea ce pe de o parte creează o atmosferă deosebit de plăcută şi, pe de altă parte, oferă posibilitatea contemplării celorlalte etaje, astfel încât conexiunile mentale te poartă prin spaţiu (şi prin epocile reprezentate). În plus, galeriile sunt împărţite în diferite secţiuni care sunt conectate la coridorul spiralat. Această compartimentare spațială imită citricele cu membrana lor; la fel ca numeroase alte elemente ale clădirii, există aluzii la natură și la formele organice, nu într-un sens spațial, ci într-un sens tematic, dată fiind proximitatea de Central Park.
Edificiul a cules atât laude, cât și critici dure, mai ales de la artişti şi criticii de artă, care erau de părere că această clădire nu era deloc adecvată pentru un muzeu, întrucât ar domina arta expusă, punând-o astfel în umbra. Cu toate acestea, Wright vedea în conceptul său o simfonie extraordinară din arhitectură şi arte plastice, aşa cum nu existase încă în această formă în lumea artei.
Ingenios şi multifuncţional
Pe lângă cererea arhitecturală de unicitate, modelele de preyentare a muzeului și orientarea acestora către activitate s-au schimbat dramatic. În ultimele decenii suprafeţele propiu-zise de expunere au crescut foarte mult. Muzeele moderne dispun nu numai de intrări măreţe ci şi de cafenele, magazine de suveniruri, zone de recreere, biblioteci, zone pentru familii şi, bineînţeles dacă este posibil, şi de spaţii verzi. La acestea se adaugă teatre, restaurante, săli de prezentări, evenimente și conferințe. În Art Gallery of Alberta din Edmonton, Canada (re)deschisă recent, arhitectul Randall Stout a creat o "Nouă Viziune", care impresionează cu spaţiile largi și aritectura rațională: o faţadă imensă din sticlă, forme arcuite care seamană cu o fundă, o terasă cu sculpturi, un lounge care "plutește" în spaţiu. Vizita aici este desigur o experienţă; muzeul este un spațiu viu de care v izitatorii se simt atrași şi unde le face plăcere să își petreacă timpul. Nici operele de artă nu ocupă un spațiu prea mic: suprafaţa de expunere aproape că s-a dublat faţă de clădirea anterioară.
Astfel sunt definite tendințele actuale. Varietatea, interacţiunea, flexibilitatea, susţinute de o diversitate medială şi standardele tehnice performante fac din spaţiul muzeal o scenă creativă pe care au loc cele mai incredibile întâlniri. Toate acestea sunt însoțite de conceptele de spaţii simulate şi performante care pun în centru experienţa emoţională şi senzorială. Rezultat fericit într-un mediu interdiscciplinar.
Divertisment cultural...
Dacă un muzeu funcţionează, atunci pot funcţiona și mai multe. Se aplică oarecum ideea de "divertisment cultural" modern, aşa cum s-a aplicat adesea în peninsula arabică. Pe insula Saadiyat din Abu Dhabi, Emiratele Arabe, ia fiinţă în prezent o întregă zonă culturală, care include oraşe culturale gigantice cu nume de rang mondial: Muzeul Louvre Abu Dhabi, proiectat de Jean Nouvel, se identifică drept o colecţie tip cluster de mai multe clădiri sub un acoperiş semitransparent. Este în curs de construire enormul muzeu Guggenheim Abu Dhabi (citiţi interviul nostru cu Verena Formanek, Senior Project Manager), proiectat – ca cel din Bilbao - de Frank O. Gehry, o construcţie din cuboide, prisme şi conuri comprimate şi întrepătrunse. Ambele muzee devin juvaeruri arhitecturale spectaculoase, care împrumută din arhitectura regional tradiţională şi interpretează modernul. Muzeul Naţional Zayed care se află în construcţie în Saadiyat conceput de arhitecţii Foster + Partners a fost inspirit din vânătoarea cu şoimi, un simbol grăitor al Emiratelor Arabe. Cele cinci turnuri se înalţă din pământ oblic sub formă de aripi. Tadao Ando, cunoscut pentru limbajul său arhitectural monastic, cool, din beton stratificat, a proiectat Muzelul Marinei, împrumutând de la Daus navele tradiţionale ale comercianţilor arabi. Alte construcţii spectaculoase au fost proiectate, printre alții, de Zaha Hadid şi Hani Rashid.
... versus retragere
Bineînţeles, contraargumentul are şi forţă de convingere. Astfel, în Italia există concepţia că pe cât posibil arta nu trebuie separată de contextul său expansiv, ci trebuie să rămână în mediul arhitectonic iniţial. Se preferă o îmbinare de bază între colecţie, spaţiul istoric şi arhitectura muzeului. Ultima va trebui să creeze un context funcțional primar și să fie cât mai neutră posibil. Exemplul clasic pentru aceasta îl reperezintă Museo Castelvecchio din Verona, amenajat de Carlo Scarpa. De asemenea, un mediu cât mai autentic posibil încearcă să obţină Muzeul spaniol de Artă Romană din Mérida. Exponatele sunt prezentate de Rafael Moneo într-o construcţie de beton acoperită cu ţigle. Acesta preia diferite elemente din arhitectura romană şi le traduce în limbajul architectural contemporan, astfel încât muzeul şi colecţia formează o unitate distinctivă, care este percepută de vizitator ca o creaţie totală.
După cum arată scurta noastră prezentare de mai sus, spaţiul muzeului poate fi aşadar interpretat nenumărate moduri și poate fi proiectat în varietăți infinite. Chiar dacă este vorba despre contemplare tăcută sau exoeriență interactivă, documentare sau situaţii experimentale de laborator, prezentarea narativă sau performanţa, experienţa spaţială este cea care reprezintă în cele din urmă declanşatorul care punctează toate intenţiile şi asimilează conceptul. – Sau poate nu. Captivant!
Ronnie Sambor / Brigitte Schedl-Richter
